Crima din Bran i-a șocat pe mulți, motiv pentru care polițiștii fac tot posibilul pentru a afla cât mai multe detalii. Cei care trăiesc în împrejurimi au avut parte de un șoc în momentul în care polițiștii au anunțat că există posibilitatea ca suspectul să fi avut un complice. Iată ce declară organele competente.
Comunitatea din Șimon, județul Brașov, a rămas șocată în momentul în care a aflat despre tragedia care a avut loc chiar sub ochii săi. Bestialitatea cu care un vecin a ales să își ucidă vărul care locuia lângă el, din cauza pământului, i-a făcut pe mulți să se teamă pentru viața lor.
Polițiștii au făcut tot posibilul pentru a afla în cel mai scurt timp ce s-a întâmplat cu cei doi soți care au fost găsiți morți în propria casă. Se pare că, ancheta înaintează din ce în ce mai mult, iar suspiciunile cresc de la o zi la alta. Vecinii sunt de părere că suspectul ar fi avut un complice, iar poliția nu dezminte acest zvon.
„Nu excludem această ipoteză: să fi fost și un alt participant. Nu există indicii în acest sens, dar nu putem exclude în această fază o astfel de ipoteză. Noi încercăm să răspundem la toate întrebările pe care un om normal le are referitor la condițiile în care s-a produs decesul victimelor”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Rotaru.
În urma scenei de groază care a fost analizată de către oamenii legii a reieșit faptul că deși cei doi soți au fost loviți cu un cuțit, aceștia și-au dat ultima suflare în momentul în care au fost loviți cu un topor. De asemenea, procurorii susțin că starea de sănătate mintală a bărbatului nu a fost una foarte bună, ceea ce l-a determinat să recurgă la un asemenea gest.